Anastasie Panu 28

0232-215903; 0735-230853

Raducaneni

0232-279867; 0736-628565

L - V: 07:00 - 20:00

Deschis de luni pana vineri

Vrei o consultatie gratuita in baza biletului de trimitere?

Fa o programare chiar acum

Certificare ANMCS

Conform anexei 1 la Ordinul Președintelui ANMCS nr.115/23.05.2017 – Planul Multianual pentru Ciclul II de Acreditare.

Innovation in Health

Inovaţia nu ar fi posibilă fără oameni extraordinari şi fără eforturile acestora de a face ca lucrurile să se întample. Acesta este motivul pentru care alegem să le mulţumim şi totodată să îi premiem pe cei care pun pasiune, ambiţie, timp şi dedicare proiectelor inovatoare în sistemul sanitar și veterinar, menite să ofere servicii şi soluţii la cel mai înalt nivel pentru creşterea actului medical şi a calităţii vieţii. La Gala Innovation in Health Awards 2016 au confirmat prezenta peste 200 de personalitati (profesori, academicieni, cadre medicale, farmaceutice si veterinare, manageri de companii publice si private, reprezentanti ai institutiilor financiare, autoritati si persoane care si-au adus aportul la dezvoltarea domeniului sanitar si veterinar din Romania etc. 
http://innovationinhealth.ro
20170529_165404

Entrepreneur Of The Year   

Programul Entrepreneur Of The Year, singura competiţie antreprenorială globală, are loc începând cu anul 2014 şi în România.

Prin organizarea competiției în România recunoaștem meritele remarcabile ale antreprenorilor români, aducem laolaltă povești de succes și apropiem membrii acestei comunități care schimbă România. Comunitatea antreprenorilor care au concurat în primele două ediții ale competiției numără astăzi 88 de membri.

Suntem în căutarea oamenilor care inspiră prin viziunea, leadershipul şi realizările lor. Intră în competiție!

https://www.eyromania.ro/eoty-2016

img-529164305-0001

Swimathon

Organizatie:

Asociatia Pro Life

Nevoia careia ii raspunde proiectul:

Copiii cu handicap neuromotor au nevoie de noi! Sta in puterea noastra sa strangem fonduri necesare achizitionarii materialelor speciale pentru terapie. Ne dorim sa ne unim fortele pentru a face posibila realizarea unui vis al unor copii deosebiti, dar cu nevoi speciale prin crearea unui loc de joaca.

Scopul si obiectivele proiectului:

Dotarea unui loc de joaca ce reuseste sa creeze prin sunete, senzatii si imagini un mediu de comunicare pentru copii.

http://www.swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro

Primul ajutor in caz de lesin

Lectie de prim-ajutor oferita de Departamentul pentru Situatii de Urgenta.

Sursa: www.mai.gov.ro/

Ziua Mondiala a Diabetului 

Raducaneni – 14 noiembrie 2015

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această zi este marcată la nivel internaţional de către toate asociaţiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât şi de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului.

Pro Life Clinics

          Policlinica Pro Life Clinics s-a infiintat in februarie 2009, avand ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale de specialitate cu sediul in Iasi, str. Anastasie Panu, nr. 28-40, demisol, sub BRD central (langa Hala Centrala) puncte de lucru in Raducaneni si punct de lucru in cadrul Penitenciarului Iasi, str. Dr. Vicol, nr. 10.

Servicii:

Medical-Health-Vector-Icons_2 Ambulatoriu clinic de specialitate

Medical-Health-Vector-Icons_2 Spitalizare de zi

Medical-Health-Vector-Icons_2 Fise medicale pentru permise auto

       

IASI

Anastasie Panu, nr.28,bl 2b,mezanin,deasupra bancii OTP.

Punct de reper: statia de autobuz Hotel Europa.

Telefon: 0232-215903; 0735-230853

E-mail: prolifeclinics@yahoo.com

Program:

Luni – Vineri: 07:00 – 20:00

RADUCANENI

In cadrul centrului Medico – Social Raducaneni

Telefon: 0232-279867; 0736-628565

E-mail: prolifeclinics@yahoo.com

Program:

Luni – Vineri: 07:00 – 20:00

© All rights reserved

Made with ❤ by Elementor

Partenerii nostri

Fa o programare

0232-215903 / 0735-230853

Din 2009 din dragoste pentru servicii medicale de calitate